Se fac angajări la Poșta Română și se anunță și o creștere a salariului mediu. Directorul general al instituției, Valentin Ștefan a vorbit la Antena 3 despre noi majorări ale salarilor angajaților.
Valentin Ștefan precizează că Poșta Română face angajări, iar situația salariilor în instituție se află într-un trend ascendent.
"Ușa este deschisă în continuare pentru cine vrea să lucreze la Poșta Română, noi având nevoie în mod constant de oameni noi, mai ales că și media de vârstă în companie este destul de înaintată și ne pregătim în următorii 5-10 ani pentru schimbul de generații.
Aproape 80 % din bugetul companiei merge pentru plata salariilor și în ciuda acestui lucru, salariile încă sunt mici în Poșta Română, dar le creștem. Am avut o creștere de 15 % a salariului, a venitului mediu în companie și urmează să continuăm să păstrăm acest trend de creștere, cel puțin până când ajungem la media din industrie", a declarat directorul instituției.



