”Societatea Oil Terminal informează acţionarii şi investitorii cu privire la faptul că începând cu data de 1 iulie 2020 intră în vigoare actul adiţional nr. 2/2020 încheiat între conducerea societăţii şi sindicatul Oil Terminal, care prevede o majorare cu suma de 350 lei a salariilor de încadrare ale angajaţilor societăţii cu contract individual de muncă în vigoare la data aplicării efective a majorării”, arată un anunţ transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Compania are circa 950 de salariaţi.
Societatea Oil Terminal este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 116,48 milioane lei.
Profitul net al Oil Terminal Constanţa a crescut de aproape nouă ori în 2019, la 2,4 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri netă a crescut cu 15%, la 168 milioane lei. Cheltuielile totale s-au majorat cu 14%, la 165 milioane lei.


