Reducerea salariului mediu net din sectorul intermedierilor financiare, cu 8,23% în iunie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, este prima scădere după un şir de creşteri salariale anuale semnificative în sectorul bancar. Anul trecut, salariul a crescut cu 32,86% până la 3.506 lei în iunie faţă de aceeşi lună din 2006. Creşterea salariilor din bănci a fost însă mai temperată în 2006, de doar 16,08%, faţă de anul precedent când avansula fost, în medie, de 40,25%.

Raportat la salariul mediu net pe economie, câştigul lunar din sistemul bancar rămâne de câteva ori mai mare. Dar şi în acest caz, în 2008 se constată o diminuare a salariilor din bănci, comparativ cu anii precedenţi. Între 2005-2007, considerată o perioadă de boom a activităţilor bancare din România, salariul mediu net din sectorul serviciilor financiare era de peste trei ori mai mare decât câştigul mediu net pe economie. Un raport similar cu cel în înregistrat în acest an poate fi regăsit în perioada premergătoare intrării pe piaţă a principalilor jucători bancari internaţionali, respectiv între 2002 şi 2004.

Potrivit experţilor în resurse umane, evoluţia negativă a salariilor din sistemul bancar din acest an este legată de extinderea teritorială puternică a băncilor care a făcut să crească numărul angajaţilor debutanţi.

"Pentru angajaţii junior, de entry level nu contează foarte mult  pachetul salarial. Ei sunt foarte atraşi de faptul că vor lucra într-o bancă şi acest lucru va reprezenta ulterior în CV-ul lor o bună carte de vizită. Pachetele salariale între bănci nu sunt foarte diferite, însă diferă colectivul, condiţiile de muncă, perspectivele de dezvoltare, dar oferta salarială este în linii mari cam aceeaşi", a subliniat Corina Diaconu, managing partner ABC Human Capital.