Guvernul a stabilit în şedinţa de astăzi, printr-o ordonanţă de urgenţă, noile valori ale salariului minim în construcţii, agricultură şi industria alimentară, care se vor aplica începând cu luna noiembrie.
Potrivit unui comunicat al Executivului, în sectorul construcţiilor salariul minim brut va fi de 4.582 de lei, iar în domeniul agricol şi în industria alimentară de 3.436 de lei.
"Astfel vor fi protejate veniturile din aceste domenii importante pentru economia României şi după introducerea contribuţiei pentru sănătate", se explică în comunicat.
Aceste valori au fost stabilite de Guvern prin consultări cu sindicatele şi patronatele, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit şi pentru Dialog Social, a indicat sursa citată.





