În aceeaşi lună, dar cu două zile mai devreme, partidul condus de Mircea Geoană a solicitat şi a primit lămuriri şi explicaţii directe despre situaţia economiei şi despre prevederile acordului într-o întâlnire cu delegaţia Fondului. Subiectul principal de discuţie s-a concentrat tot în jurul salariilor şi pensiilor. Legea salarizării unice a fost asumată explicit, la sfârşitul lunii martie, de către premierul Emil Boc, precum condiţie obligatorie pentru finanţarea externă.
După negocieri şi discuţii cu toţi cei potenţial interesaţi sau afectaţi de un acord cu FMI, părea destul de clar că există patru domenii importante de reformă: salariile, responsabilitatea fiscală, deficitul bugetar şi sistemul de pensii. Data de 30 octombrie pentru adoptarea legii de salarizare unitară în sistemul bugetar a fost anunţată cu aceeaşi ocazie, la sfârşit de martie. După cinci luni de consultări şi dezbateri, Guvernul e decis să-şi asume răspunderea pentru a trece legea prin Parlament. Distinşii parlamentari sunt indignaţi pentru că procedura de asumare nu le dă voie să dezbată legea, proces care ar dura, probabil, încă cel puţin un an. Există legi care nu au reuşit nici măcar să treacă de comisii, în acelaşi interval de timp. Varujan Vosganian a anunţat oficial că Partidul Naţional Liberal va lipsi deliberat de la şedinţa respectivă a Parlamentului. Partidul Conservator va fi acolo, dar în grevă (noţiunea de grevă parlamentară e una nouă şi interesantă). Mircea Geoană îl sfătuieşte “prieteneşte” pe Emil Boc să îşi încalce angajamentul şi să nu se prezinte în faţa parlamentarilor.
Oricum, Guvernul a primit, până vinerea trecută, mii de amendamente la proiect, ceea ce arată nu numai importanţa legii, dar şi incapacitatea sindicatelor şi puterilor din Parlament de a discerne, în numele unei contribuţii comune, între ceea ce este important şi propriile interese. Două lucruri complică ecuaţia. Această lege va fi folosită în campania pentru alegerile prezidenţiale. Partidul Social Democrat va putea spune că a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru a apăra intersele celor peste un milion de angajaţi din sectorul public. Insistenţele de acum pentru amânarea adoptării legii sunt o dovadă că Mircea Geoană doreşte să fie pe aceeaşi lungime de undă cu poziţia sindicatelor.
La o zi diferenţă, ieri la prânz, actualul preşedinte, Traian Băsescu, a răspuns la nemulţumirea unei profesoare în legătură cu principiile din noua lege cu o frază nu lipsită de umor, dar destul de tranşantă: “Doamnă, dacă aţi împărţi salariul la numărul de ore lucrate, aţi vedea că sunteţi bine plătită”. A doilea lucru complicat este că fiecare sindicat are o dorinţă legitimă de a-şi proteja membrii. Legea salarizării este însă un joc cu sumă zero în actualele constrângeri financiare. Toată lumea e obligată la compromisuri, pentru că nu există lege perfectă atunci când vorbim despre banii oamenilor. Cineva va suferi. De aceea, decizia premierului Boc de a refuza orice amânare este justificată.
Asumarea acestui proiect este, până la urmă, un gest de curaj şi de responsabilitate publică, dincolo de orice calcule politice privind posibila cădere a Guvernului. Este o respectare, chiar şi parţială - legea responsabilităţii fiscale s-a pierdut pe drum -, a unui angajament asumat în numele României, ceea ce nu e foarte obişnuit pentru clasa politică, fascinată mai mult de vorbe decât de fapte.
Profil
>Andreea Roşca este director Business Press în cadrul trustului Realitatea-Caţavencu. Lucrează în presa scrisă din 1992. A fost redactor-şef la săptămânalul Capital şi a condus agenţia de presă NewsIn.
