„Dimineaţă am avut o discuţie cu managementul local şi cu Primăria oraşului Slănic. S-a finalizat procedura de achiziţie a serviciului de consolidare a puţului acelui lift şi le-am solicitat ca până la sfârşitul lunii martie să avem o soluţie tehnică pentru un lift care urmează să fie montat după consolidarea puţului”, a anunţat, vineri, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor, ministrul Economiei, Florin Spătaru.
Acesta nu a dat alte date referitoare la procedura de achiziţie sau la serviciile contractate, subliniind doar că „anul 2022 a fost un an bun pentru filiala Salrom de la Slănic Prahova”.
„Au o marjă de profitabilitate de peste 20%, ceea ce este un lucru bun, îmbucurător, dar avem proiecte de investiţii în 2023 care vor fi adoptate de Consiliul de Administraţie, de 10 milioane de euro”, a adăugat Spătaru, referindu-se la salina de la Slănic, Prahova, sucursală a Companiei Naţionale a Sării.
Salina de la Slănic , amplasată la 208 metri sub nivelul solului, a rămas fără lift pentru transportul persoanelor în august 2014, când vechiul lift, care data din anul 1936, s-a prăbuşit în gol peste un metru, în timp ce în el se aflau opt persoane, capacitatea maximă a vechii instalaţii de transport.


