Compania a anunţat joi că lansează o gamă specială dedicată producătorilor de pizza, Castelana.
"Înainte de această lansare, Şapte Spice a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 264,7 milioane de lei, iar pentru 2021 estimează o creştere până la 300 milioane lei. Dintre produsele deja disponibile, făina 650 continuă să fie cea mai populară. Castelana vine, însă, în completarea portofoliului Şapte Spice, făinuri speciale premium reunite în gama Coroana. Totodată, portofoliul cuprinde şi gama de făinuri negre, integrale şi grahamuri, dintre care cea mai cunoscută este făina Grâu Întreg", anunţă compania.
Castelana de la Şapte Spice este prima gamă românească de făinuri profesionale pentru pizza şi acoperă toate tipurile de tehnologii, timpi de dospire şi niveluri de hidratare, fiind inspirată din Italia.
„Pizza este, fără îndoială, cel mai popular şi iubit produs alimentar în sectorul HoReCa şi nu numai. Însă, ce am remarcat noi este că, până în momentul de faţă, nu exista în România o gamă de făinuri profesionale dedicate. Producătorii locali, în marea lor majoritate, erau nevoiţi să utilizeze făinuri de import. Odată cu introducerea pe piaţă a gamei Castelana le garantăm că vor obţine rezultatele dorite cu un produs 100% local. Pentru a reuşi acest lucru colaborăm direct cu fermierii din România şi, în special cu cei care pun accent pe tehnologie”, a declarat Dana Iorga, director general executiv, Şapte Spice.



