Datele centralizate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că în România celor 26 de ani ai perioadei postdecembriste au fost înmatriculate în total 207.153 de societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social. Dar dintre acestea numai 86.248 de firme - 41,6% - sunt active din punct de vedere juridic, după cum arată o statistică transmisă pentru „Adevărul“ de ONRC.   Asta înseamnă că aproape 121.000 de firme străine - practic, şase din 10 - sunt în insolvenţă, dizolvare sau lichidare ori nu şi-au depus un bilanţ de activitate.   „Sunt considerate active, din punct de vedere juridic, persoanele juridice înregistrate în Registrul Comerţului care nu şi-au declarat suspendarea activităţii şi nu se află în nici una din stările ce pot duce la pierderea personalităţii juridice. Din numărul total de persoane juridice înregistrate în Registrul Comerţului au fost excluse persoanele juridice cu suspendare temporară a activităţii, sucursalele fără personalitate juridică, persoanele juridice radiate, persoanele juridice aflate în dizolvare, lichidare, reorganizare judiciară, faliment, insolvenţă“, a precizat ONRC.   Având în vedere că în România funcţionează în total 796.576 de societăţi comerciale active din punct de vedere juridic, putem spune că firmele străine active (cele 86.248 amintite mai sus) reprezintă doar 10% din „populaţia“ businessului românesc. Alte statistici arată că firmele străine ar reprezenta mai mult de 25%, însă acum se vede că, de fapt, avem de-a face cu mii de fantome.     Citeste mai mult: adev.ro/obeaof