“Nu cred că al doilea semestru al anului poate fi mai prost decât primul. Ne-a scăzut profitul de 17 ori, pentru că ne-am redus foarte mult producţia, în condiţiile în care clienţii noştri şi-au micºorat consumurile. Semestrul al doilea o să fie sigur mai bun, pentru că avem clienţi care au stat câteva luni şi acum, de două-trei săptămâni, şi-au revenit, s-au întors în piaţă”, comentează Constantin Bălăşoiu, directorul general al companiei de stat.
De altfel, în primele şase luni ale anului, societatea a consemnat un avans uşor al cifrei de afaceri, care a crescut cu puţin peste 1%, la 516 milioane de lei (122 milioane de euro), de la nivelul de 510 milioane de lei (139 milioane de euro) înregistrat în primul semestru al lui 2008. “Cifra de afaceri a crescut, pentru că în primele şase luni am avut o altă structură de clienţi faţă de anul trecut şi pentru că am înregistrat venituri mai mari din servicii de sistem, asta deoarece am calificat încă un bloc să fie rezervă terţiară rapidă (intră în funcţiune pentru echilibrarea sistemului de transport energie - n.red)”, mai spune Bălăşoiu.
Livrările de energie ale companiei au scăzut în perioada analizată cu 19%, de la 2,2 milioane MWh la 1,8 milioane MWh, potrivit unor date ale CEN Craiova, citate de Mediafax. “Nimeni nu poate să garanteze nimic, dar sper să recuperăm în semestrul al doilea măcar o parte din ce am pierdut în primele şase luni. În niciun caz, 2009 nu va fi la fel de bun ca 2008, dar al doilea semestru ne va aduce o situaţie îmbunătăţită în privinţa contractelor”, continuă oficialul societãţii de stat. Acesta adaugă însă că este convins că firma va rămâne lider pe trading, şi în acest sens a demarat discuţiile cu mai mulţi potenţiali clienţi. “Acum, ducem tratative cu o serie de companii interesate”, punctează Bălăşoiu, care însă nu a dorit să furnizeze informaţii suplimentare.
Printre clienţii CEN Craiova se numără şi Petrom, cea mai mare companie din România. CEN Craiova a produs anul trecut 4,8 mil. MWh de energie, cu 4,3% mai multă faţă de 4,6 mil. MWh în anul precedent, şi a livrat 4,35 milioane MWh, în creştere cu aproximativ 5% comparativ cu 4,15 milioane MWh în 2007. Compania, deţinută de Ministerul Economiei, are o putere instalată de 930 MW, fiind a treia termocentrală ca mărime din zona Olteniei, după Turceni - 1.980 MW şi Rovinari - 1.320 MW.
Scãderea cererii a topit profitul CE Craiova. Nu şi ţinta de lider în trading
Publicat la 19.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
