Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat, vineri, cu 1,82%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 6.972,59 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a scăzut și el cu 1,82%, până la 7.614,29 puncte. În același timp, indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a pierdut 0,37%, ajungând la valoarea de 30.063,47 puncte.
Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de vineri de pe BVB este Petrolexportimport SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 14,93%. Pe poziția a doua se află Grupul Industrial Electrocontact SA, cu un avans de 14,15% al prețului acțiunilor, fiind urmat de Voestalpine VAE Apcarom SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 5,56%. Totodată, titlurile Rompetrol Well Services SA s-au apreciat cu 3,75%, iar cele ale Cemacon SA Cluj-Napoca cu 1,89%.



