Doi deputaţi PSD au fost amendaţi, marţi dimineaţa, de poliţişti pentru că au refuzat să poarte măşti de protecţie în interiorul unui fast-food din Bucureşti, iar când li s-a atras atenţia au început să-i înjure pe oamenii legii, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei.
Cei doi parlamentari recalcitranţi sunt deputaţii PSD Adrian Solomon şi Ioan Stativă.
„În această dimineaţă, o patrulă a Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a fost solicitată de agenţii de pază ai unui restaurant de tip fast-food din sectorul 3, să intervină întrucât în interiorul localului se află un bărbat care refuză să poarte mască de protecţie, având un comportament recalcitrant.
Poliţiştii au depistat persoana în cauză, iar în urma discuţiilor purtate, acesta le-a adresat expresii jignitoare, având o atitudine sfidătoare la adresa acestora. Alături de persoana în cauză se mai afla un bărbat care, la rândul său a manifestat un comportament similar.




