Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a exprimat sprijinul total față de activitățile desfășurate de organele de urmărire penală și a dat asigurări că va aplica toate măsurile legale necesare pentru prevenirea și combaterea corupției. Reacția instituției vine în contextul în care procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au făcut percheziții într-un dosar care vizează funcționari ai Fiscului acuzați că ar fi favorizat anumite companii de ridesharing care nu își achitau obligațiile fiscale.
Scandal uriaș la ANAF! Percheziții DNA la sediul central
„Prin politica de toleranță zero față de corupție, conducerea ANAF susține necondiționat demersurile organelor de urmărire penală și asigură implementarea tuturor măsurilor legale necesare prevenirii și combaterii acestui flagel. Reafirmăm hotărârea ANAF de a menține un grad ridicat de încredere și de a respecta standardele de integritate și corectitudine asumate, promovând totodată profesionalismul și etica în toate activitățile sale”, se arată într-un comunicat ANAF.
Potrivit unor surse din justiție, una dintre percheziții a avut loc chiar la sediul central al ANAF din Capitală, în timp ce celelalte au fost efectuate la domiciliile unor persoane fizice sau la sediile și punctele de lucru ale unor firme din București, Ilfov și Giurgiu.






