Scandalul Epstein a revenit în centrul atenției publice după ce cel puțin 16 fișiere au dispărut de pe pagina web publică a Departamentul Justiției al Statelor Unite, la mai puțin de o zi de la publicarea documentelor legate de cazul lui Jeffrey Epstein. Printre materialele eliminate se afla și o fotografie în care apare Donald Trump, alături de Epstein, Melania Trump și Ghislaine Maxwell, fără ca autoritățile să ofere vreo explicație sau notificare publică, potrivit Associated Press.
Scandalul Epstein și lipsa explicațiilor oficiale
Fișierele erau disponibile vineri și au devenit inaccesibile sâmbătă, alimentând rapid suspiciuni și speculații în mediul online cu privire la conținutul eliminat și la motivele din spatele acestei decizii.
Scandalul Epstein a fost amplificat de reacția întârziată a Departamentului Justiției, care nu a răspuns inițial solicitărilor presei. Ulterior, instituția a transmis într-o postare pe X că „fotografiile și alte materiale vor continua să fie revizuite și redactate în conformitate cu legea, cu multă prudență, pe măsură ce primim informații suplimentare”.
Printre fișierele dispărute se numărau și imagini cu picturi reprezentând femei nud, precum și o fotografie care surprindea mai multe poze depozitate într-un sertar, inclusiv cea cu Trump și Epstein. Lipsa de transparență a stârnit reacții dure, inclusiv din partea democraților din Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanților, care au scris pe X: „Ce altceva se ascunde? Avem nevoie de transparență pentru publicul american”.





