Specialiștii Fondului Monetar Internațional (FMI) au mai multe proiecții legate de România și iau în calcul atât varianta optimistă, când situația economică va evolua conform așteptărilor, cât și pe cea pesimistă, cu recesiune și depreciere a monedei naționale. Ce s-ar întâmpla cu noi în cele două cazuri? Specialiștii FMI descriu cele două variante într-un raport publicat după aprobarea împrumutului stand-by acordat României.
Scenariul de bază prevede o revenire treptată a economiei României în anii 2013-2015. Potrivit Fondului, în acest caz, creșterea economică va ajunge, anul acesta, la 2%, având în vedere un an agricol sub nivelul lui 2012, care a fost un an excepțional, dar compensând cu creșterea exporturilor în statele din afara Uniunii Europene, mai puțin afectate de criza datoriilor. Datele oficiale care indică o creștere economică de 0,3% în trimestrul al doilea din 2013 față de trimestrul anterior, și de 1,3% comparativ cu perioada similară din 2012, sunt conform așteptărilor, precizează specialiștii FMI.
În scenariul optimist, creșterea reală a PIB va ajunge la 2,2%, anul viitor, în condițiile în care cererea internă va crește, datorită unei absorbții mai eficiente a fondurilor europene și a creșterii creditării în sectorul privat, dar și fiind ajutată de o îmbunătățire a mediului economic extern care ar susține creșterea exporturilor. Dacă nu intervine nicio turbulență financiară, în 2015 ne va merge și mai bine. Potrivit FMI, vom avea o creștere economică de 2,5%.





