La începutul lunii februarie, Flamingo avea o valoarea de piaţă de 17,1 milioane de lei. O lună mai târziu, capitalizarea societăţii a depăşit 24,5 milioane de lei. În acest interval creşterea a fost de 43%, în timp ce indicele general al pieţei a scăzut cu peste 16%. Interesul crescut s-a datorat schimbărilor din acţionaritul companiei.
Luna trecută, patronul Unirea Shopping Center, Dan Adamescu a cumpărat într-o singură zi 12,3% din Flamingo. Prin firmele pe care le controlează Astra Asigurare Reasigurare şi Nova Trade, omul de afaceri a achiziţionat un pachet de peste 112 milioane de acţiuni, urcându-şi participaţia la 14,4% din capitalul retailerului. Pachetul a fost cumpărat la cotaţia de 3 bani pe titlu.
Din 11 februarie, Adamescu a continuat achiziţiile şi a luat din piaţă încă 24 de milioane de acţiuni. Astfel, cu mai puţin de 1 milion de euro, acesta a ajuns să deţină peste 17% din capital, devenind al doilea acţionar semnificativ.
Concomitent cu aceaste achiziţii, titlurile Flamingo au evoluat contrar pieţei şi au avut parte de o creştere aproape dublă într-o lună dominată de scăderi. Deocamdată, niciunul dintre acţionarii Flamingo nu a raportat bursei diminuarea participaţiei. În acţionariatul Flamingo se regăsesc Dragoş Cincă, cu 25,2% din titluri, QVT Fund cu 15,17. Aalte două fonduri de investiţii ale Deutsche Bank controlează aproape 6,5% din capital, şi Flanco Holding - 10,6%.


