Deficitul bugetar al Californiei a crescut atât de mult încât guvernatorul statului, Arnold Schwarzenegger, ar putea fi nevoit să elibereze 40.000 de deţinuţi sau să concedieze 51.000 de profesori, dacă nu vor fi acceptate trei măsuri de echilibrare a bugetului, scrie Bloomberg.
Deficitul bugetar al statului ar putea creşte la 15 miliarde dolari până în iunie 2010, a declarat luni Schwarzenegger. Jumătate din deficit este estimat pentru actualul an fiscal, care se va încheia peste şapte săptămâni.
Dacă electoratul refuză planurile de vânzare de obligaţiuni, garantate din profiturile loteriei şi colectarea taxelor pe tutun, şi de la cei cu venituri ridicate, care intră deja în programe speciale, atunci deficitul ar putea creşte cu încă 6 miliarde dolari.
În urmă cu trei luni, autorităţile de reglementare au aprobat măsuri de reducere a cheltuielilor şi creşteri ale taxelor pentru temperarea unui deficit record de 42 miliarde dolari. De atunci, veniturile din taxe au scăzut în continuare, o dată cu încetinirea creşterii economice.





