Începând de luni, 8 septembrie 2025, tarifele şi amenzile pentru rovinietă şi peaj se majorează, potrivit unui comunicat transmis de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Schimbările intră în vigoare ca urmare a Ordonanței Guvernului nr. 23/2025, care modifică și completează OG nr. 15/2002. Noile reglementări afectează atât șoferii de autoturisme, cât și transportatorii rutieri de marfă și persoane.

De asemenea, ordonanța aduce schimbări și pentru tarifele de trecere ale podurilor peste Dunăre, respectiv Fetești–Cernavodă și Giurgeni–Vadu Oii.

Rovinieta: tarife noi pentru toate categoriile de vehicule

De la 1 septembrie 2025, preţurile rovinietei s-au modificat, iar amenzile pentru lipsa acesteia s-au dublat. Noile tarife țin cont de categoria vehiculului și perioada pentru care se achită taxa, iar sumele cresc considerabil pentru vehiculele de transport marfă și persoane.

Astfel, pentru autoturisme, costul rovinietei este de 3,5 euro pentru o zi, 6 euro pentru 10 zile, 9,5 euro pentru 30 de zile, 15 euro pentru 60 de zile și 50 de euro pentru 12 luni.

Pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone, tariful este de 10 euro pentru o zi, 13,5 euro pentru 10 zile, 21,5 euro pentru 30 de zile, 34 de euro pentru 60 de zile și 114 euro pentru un an.

Vehiculele de transport marfă mai mari de 3,5 tone și până la 7,5 tone au un tarif de 7,5 euro pentru o zi, 19 euro pentru 7 zile, 38 de euro pentru 30 de zile și 380 de euro pentru 12 luni.

Cele cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone și maximum 3 axe trebuie să plătească 17 euro pentru o zi, 42,5 euro pentru 7 zile, 85 de euro pentru 30 de zile și 855 de euro pentru un an. În cazul vehiculelor similare, dar cu minimum 4 axe, costurile cresc la 85 de euro pentru o zi, 71 de euro pentru 7 zile, 142,5 euro pentru 30 de zile și 1.425 de euro pentru un an.

Pentru transportul de persoane cu între 9 și 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), rovinieta costă 7,5 euro pentru o zi, 19 euro pentru 7 zile, 38 de euro pentru 30 de zile și 380 de euro pentru un an, iar pentru cele cu mai mult de 23 de locuri pe scaune tarifele ajung la 13 euro pentru o zi, 33 de euro pentru 7 zile, 66,5 euro pentru 30 de zile și 665 de euro pentru 12 luni.

Amenzile pentru lipsa rovinietei

Amenzile contravenționale pentru lipsa rovinietei cresc semnificativ și variază în funcție de categoria vehiculului. Pentru autoturisme, cuantumul sancțiunilor este acum între 500 și 1.000 lei. '

Vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone vor fi sancționate cu sume între 1.140 și 2.280 lei. În cazul vehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone, amenzile sunt cuprinse între 3.800 și 7.600 lei, iar pentru cele cu masa mai mare de 7,5 tone și sub 12 tone, între 6.650 și 13.300 lei.

Pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone și maximum 3 axe, amenda se situează între 8.550 și 17.100 lei.

Dacă vehiculul are minimum 4 axe, sancțiunea este mult mai dură, între 14.250 și 28.500 lei. În cazul transportului de persoane, pentru vehiculele cu 9–23 de locuri pe scaune (inclusiv șoferul), amenzile sunt între 3.800 și 7.600 lei, iar pentru cele cu mai mult de 23 de locuri, între 6.650 și 13.300 lei.

Taxele de pod peste Dunăre

Pe lângă rovinietă, se modifică și tarifele pentru utilizarea podurilor peste Dunăre. La podul Fetești–Cernavodă, autoturismele și vehiculele cu masa totală maximă autorizată de cel mult 3,5 tone plătesc 19 lei pentru o trecere, 38 de lei pentru două treceri și 304 lei pentru 20 de treceri.

Vehiculele de transport persoane cu 9–23 de locuri sau cele de marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și sub 12 tone plătesc 69 lei pentru o trecere, 137 lei pentru două treceri și 1.195 lei pentru 20 de treceri. Vehiculele cu mai mult de 23 de locuri sau cele de marfă cu masa mai mare sau egală cu 12 tone și maximum 3 axe achită 94 lei pentru o trecere, 187 lei pentru două treceri și 1.628 lei pentru 20 de treceri.

În cazul vehiculelor similare cu minimum 4 axe, tarifele urcă la 133 lei pentru o trecere, 266 lei pentru două treceri și 2.315 lei pentru 20 de treceri.

La podul Giurgeni–Vadu Oii, valabil până la 31 decembrie, autoturismele și vehiculele cu masa totală maximă autorizată de cel mult 3,5 tone plătesc 16 lei pentru o trecere și 257 lei pentru 20 de treceri. Vehiculele de transport persoane cu 9–23 de locuri sau cele de marfă cu masa între 3,5 și 12 tone achită 38 lei pentru o trecere și 662 lei pentru 20 de treceri.

Pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri sau cele de marfă cu masa mai mare sau egală cu 12 tone și maximum 3 axe, tariful este de 63 lei pentru o trecere și 1.095 lei pentru 20 de treceri. Vehiculele mari, cu minimum 4 axe, au de plătit 94 lei pentru o trecere și 1.628 lei pentru 20 de treceri.

Amenzile pentru lipsa peajului (taxa de pod)

Șoferii care traversează podurile peste Dunăre fără a achita peajul riscă amenzi consistente. Pentru autoturisme și vehiculele de cel mult 3,5 tone, sancțiunea este între 190 și 380 lei. În cazul vehiculelor de transport persoane cu 9–23 locuri sau al vehiculelor de marfă între 3,5 și 12 tone, amenda este cuprinsă între 690 și 1.380 lei.'

Pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri sau pentru vehiculele de marfă cu masa mai mare sau egală cu 12 tone și maximum 3 axe, sancțiunile variază între 940 și 1.880 lei. Cele mai mari amenzi le riscă vehiculele cu minimum 4 axe, pentru care lipsa peajului atrage sancțiuni între 1.330 și 2.660 lei.