Sebastian Burduja a fost întrebat, joi seară, la Digi24, care sunt primele instituţii ce ar trebui digitalizate, el afirmând că deja funcţionează Ghişeul.ro.
”M-aş uita mai degrabă unde este nevoia românului de a avea servicii publice digitale, moderne, eficiente. Aici avem câţiva candidaţi preferaţi, sigur că este vorba despre Ministerul Afacerilor Interne. Multe dintre actele de care avem nevoie depind de ministerul de Interne. Este vorba de ANAF şi iarăşi interacţionăm cu ANAF pentru plata diverselor taxe, impozite şi ca persoane fizice şi ca persoane juridice şi aici avem diverse soluţii, avem Ghişeul.ro, urmează aplicaţia Ghişeul.ro, deci sunt anumiţi paşi care deja se fac”, a declarat Burduja.
Ministrul a subliniat că funcţionarii de la stat ar trebui să facă anumite pregătiri în domeniul digitalizării.
”Toţi funcţionarii de la stat care au de lucru cu tehnologia şi treptat se va îndrepta acest procent spre 80-90, poate 100 la sută, sigur că vor trebui să facă astfel de pregătiri, categoric, pentru că degeaba vom avea tehnologii, dacă nu ştim să le folosim”, a declarat Burduja.


