Sebastian Burduja susține că Guvernul a făcut toate diligențele necesare pentru ca proiectul privind pensiile magistraților să fie declarat constituțional, iar inițiativa urmărește corectarea anumitor inechități percepute de societatea românească.
Sebastian Burduja: Guvernul a făcut toate diligențele necesare pentru ca proiectul să fie declarat constituțional
Acesta a fost întrebat cine ar trebui să răspundă în cazul în care Curtea Constituțională ar respinge pentru a doua oară proiectul privind pensiile speciale.
„Vom vedea. Nu vreau să speculez cum va fi decizia Curții Constituționale a României. Sunt decizii care ne-au surprins, plăcut, neplăcut. Așteptăm și vedem. Din punctul meu de vedere, Guvernul a făcut toate diligențele necesare ca acest proiect să fie declarat constituțional și, principial vorbind, el încearcă să îndrepte anumite inechități percepute de societatea românească. Dacă vrem să relegitimăm democrația românească, să obținem din nou încrederea românilor în instituțiile statului, în partide, în lucrurile esențiale pentru o democrație, este nevoie să reglăm aceste nedreptăți”, a afirmat deputatul liberal, la Palatul Parlamentului, notează Agerpres.
Sebastian Burduja a menționat că de sănătatea sistemului de justiție, dar și de independența sa' depind mai multe lucruri, cel mai important fiind încrederea pe care românii o au în democrație și implicit în justiție.






