- Extensia crizei este mult mai mare decât şi-a imaginat oricine.
- Îmi asum ce facem. Ce facem este necesar.
- La 1 ianuarie vom avea o nouă lege a pensiilor, a salarizării unice şi un nou buget. Avem în bugetul anului 2011 o prevedere care defineşte fondul de salarii: 39 miliarde de lei. Este mai mare decat cel aferent anului 2011 dacă ar fi menţinute actualele scăderii de salarii. Este posibil ca unii bugetari să se întoarcă la salariile de acum, pentru alţii e posibil să fie o revenire mai mică sau deloc.
- Din 2011, unii dintre bugetari vor primi înapoi banii, unii mai puţin, iar alţii deloc, în funcţie de procentele din legea salarizării. E posibil ca salariile mici să crească cu mai mult de 25%, iar cele mari să nu mai crească deloc.
- Grupul de pensionari nu e atât de omogen. Unii primesc de fapt un ajutor social, circa un milion şi jumătate de oameni. El nu este şi nu va fi afectat nici anul următor. Apoi discutăm de un grup de pensii foarte mari, de pensii de peste 6.000 de lei. Valoarea transferului de la bugetul de stat pentru bugetul de pensii pentru un grup de 8.000 de oameni la care se acoperă diferenţa dintre contribuţie şi pensia pe care o primesc costă la fel de mult ca acordarea venitului minim garantat pentru 250.000 de oameni. Aceştia (pensionarii de lux-.n.red.) vor mai ajunge la acest nivel.
- Probabil că pensionarii cu pensii de până la 6 milioane vor recupera o mare parte din sumă, probabil că cei până la 8-10 milioane vor recupera 10% din pierdere.
- Lucrăm, pentru anul viitor, cu o creştere economică cuprinsă între zero şi unu.
- Criza globală nu poate fi în acest moment evaluată. Ne oprim aici, sau mai scădem cu 5%, cu 10%?
- Raţionalizarea cheltuielilor va merge şi în zona cheltuielilor materiale. Vom coborî sub 5% din PIB. Ajustăm şi cheltuielile de capital.
- În bugetul anului 2010, avem 2,4 miliarde RON venituri din achitarea valorii obligaţiunilor emise pentru Rompetrol. Dacă Rompetrol nu va face această plată, vom avea o problemă cu acoperirea a 0,4% din PIB. Sper că Rompetrol să o facă.
Sebastian Vlădescu: În 2011, o parte dintre bugetari şi pensionari îşi vor primi banii înapoi
Publicat la 27.05.2010, 08:38:28
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
Bursa a reintrat timid pe creștere. O veste bună pentru investitori
Piețe financiare
Curs BNR valabil 19 august 2026: 1 euro = 5.2442 lei. Leul pierde ușor teren

Piețe financiare
Mișcări subtile la Bursa de Valori București. BVB, cel mai bun prim semestru din istorie
Piețe financiare
