Acordul de mediu pentru varianta ocolitoare Gura Humorului a fost emis în noiembrie 2023. Aceasta va fi prima secţiune a viitoarei Autostrăzi a Nordului (A14) Suceava - Satu Mare, care va asigura legătura Bucovinei cu frontiera de vest a României, pe ruta Suceava – Vatra Dornei – Bistriţa – Dej – Baia Mare – Satu Mare – Petea (frontiera cu Ungaria).
”Primul tronson din Autostrada Nordului a fost avizat. A fost avizat în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii proiectul pentru realizarea variantei de ocolire Gura Humorului, parte a Autostrăzii Nordului, care prevede, printre altele: 10 km lungime traseu, 2 benzi pe sens, 2 noduri rutiere, 8 poduri şi pasaje, 13 podeţe, iluminat public”, scrie Scrioşteanu, pe Facebook.
Această variantă ocolitoare va fi construită la nivel de drum de mare viteză, fiind un sector aferent Lotului 3 al Drumului Expres Baia Mare - Suceava, iar amplasamentul traseului se va afla pe raza judeţului Suceava şi va traversa UAT-urile Gura Humorului, Frasin şi Păltinoasa, adaugă oficialul.
”Prin realizarea acestei centuri ocolitoare a oraşului Gura Humorului, se vor obţine: reducerea timpului de tranzitare pe DN17 (E576) al oraşului, descongestionarea traficului aferent intrărilor şi ieşirilor, îmbunătăţirea traficului de tranzit naţional, de mărfuri şi persoane”, precizează secretarul de stat.



