”Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia formulată de Alstom şi astfel, în cel mai scurt timp, Autoritatea pentru Reformă Feroviară poate semna contractul pentru cea mai mare achiziţie de 62 rame electrice regionale (RE-R) pentru trenurile metropolitane, cu societatea câştigătoare POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ SPOLKA AKCYJNA (POLONIA) – PESA”. A scris, joi sesră, pe Facebook, Scrioşteanu.
Potrivit acestuia, aceste trenuri electrice sunt de scurt parcurs.
”Vor fi coloana vertebrală a trenurilor metropolitate care vor deservi zonele marilor oraşe cu densitate mare de trafic, pentru transportul feroviar de călători”, a mai transmis secretarul de stat.
Potrivit acestuia, caracteristicile tehnice aferente acestor noi trenuri sunt:
viteză de deplasare până la 160km/h
acces şi locuri pentru persoane cu dizabilităţi
acces şi spaţii pentru biciclete
Scrioşteanu precizează că valoarea totală a proiectului este cuprinsă între 3.237.711.753 şi 4.150.288.451 lei, fără TVA, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.
”Pe lângă achiziţia propriu-zisă a ramelor electrice, contractul prevede achiziţia şi a serviciilor de mentenanţă şi reparaţii pe o durată de 15 ani, cu posibilitatea de prelungire a acestei perioade până la 30 ani, prin încheierea unui act adiţional. Mai mult, potrivit art. 22 din H.G. nr. 1453 din 8 decembrie 2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022 - decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători, ramele achiziţionate vor fi puse la dispoziţia operatorilor de transport feroviar de călători, în conformitate cu prevederile Metodologiei de alocare a materialului rulant nou achiziţionat, iar la expirarea CSP 2022-2032, trenurile vor trece în operarea următorului câştigător al contractului”, a mai scris Scrioşteanu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.