„Este exact motivul pentru care mă aflu aici. O să intrăm într-o şedinţă a coaliţiei pentru a cădea de acord, la nivelul coaliţiei, asupra abordării şi structurii pe care o vom prezenta în perioada următoare la Bruxelles”, a declarat Dan Barna, întrebat miercuri la Parlament despre situaţia privind PNRR.
Chestionat de ce a fost modificată OUG privind PNRR astfel încât premierul să fie cel care negociază direct cu Comisia Europeană şi nu mai este ministrul Fondurilor Europene, aşa cum era anul trecut, liderul USR PLUS a răspuns: „Dar nu spune asta ordonanţa de urgenţă”.
„Ordonanţa spune că premierul are un rol de coordonare tocmai pentru că fiind o coaliţie şi fiind priorităţile partidelor şi priorităţile partidelor parlamentare, de altfel, cum domnul Ghinea a discutat cu fiecare dintre partide, e foarte firesc ca la un moment dat să se ajungă la o decizie centrală şi de aceea am considerat noi că era necesar, a fost o decizie negociată şi agreată, să avem susţinerea politică pe tot palierul politic. Adică şi premierul şi ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene şi preşedintele. Vom avea un program foarte solid şi foarte asumat de către ceea ce înseamnă acum conducerea României”, a completat Barna.
Referitor la faptul că liberalii susţin că Cristian Ghinea a greşit că nu s-a consultat pe două capitole din PNRR cu miniştrii de resort şi de aceea a fost acest rezultat al negocierilor cu oficialii de la Bruxelles, Dan Barna a precizat: „Nu am văzut nicăieri o declaraţie în acest sens. Nu e reală”.


