O parte din sediul agentiei ONU pentru refugiatii palestinieni, UNRWA, a luat foc din cauza confruntarilor din apropiere, a anuntat directorul local al agentiei, citat de CNN. Complexul a fost lovit de tirurile de artilerie din timpul confruntarilor dintre trupele israeliene si militanti ai Hamas, ieri-dimineata, a precizat John Ging, seful operatiunilor din Gaza, citat de Mediafax, adaugand ca trei angajati au fost raniti. Si depozitul complexului arde de o ora si jumatate, a adaugat el. “Eforturile noastre umanitare sunt si vor fi periclitate daca partile nu dau curs apelurilor internationale privind incetarea focului”, a comentat Christopher Gunness, purtator de cuvant al agentiei ONU pentru refugiati. Pe de alta parte, mai mult de trei sferturi dintre cetatenii israelieni sunt de parere, potrivit unui sondaj de opinie dat publicitatii ieri si citat de AFP, ca operatiunea din Fasia Gaza este un succes, in timp ce 13% cred ca este un esec. (V.D.)