Astfel, aproximativ 3 din 5 traderi, analişti sau manageri de fonduri cred că bonusurile pe care le vor obţine în 2009 vor rămâne neschimbate sau chiar vor creşte comparativ cu cele din 2008 şi doar unul din patru vede o scădere a bonusurilor.
Conform sondajului, asiaticii sunt cei mai optimişti în privinţa veniturilor, în timp ce americanii şi europenii uşor mai puţin optimişti.
"Marile bănci se descurcă peste aşteptări. Industria face bani, însă cu ajutorul guvernelor", a spus directorul executiv al băncii de investiţii din New York, Westwood Capital LLC, Daniel Alpert.
La nivel internaţional, cei mai mulţi profesionişti ai pieţei bancare care au luat parte la sondajul Bloomberg se opun încercărilor guvernamentale de a limita compensaţiile financiare, iar 51% spun că restricţiile vor pune piedică unor inovaţii folositoare. Doar 38% din aceştia cred că limitarea veniturilor va împiedica deciziile riscante.
Preşedintele SUA, Barack Obama, i-a acuzat pe jucătorii de pe Wall Street că ar fi motivaţi "doar de apetitul unor câştiguri uşoare şi de bonusurile exagerate", însă 65% din angajaţii americani din domeniul financiar spun că restricţiile vor împiedica inovaţiile.
Sondajul Bloomberg s-a desfăşurat în perioada 23-27 octombrie pe baza unor interviuri luate la 1.452 persoane, care fac parte din conducerea companiilor. Sondajul are o marjă de eroare de plus sau minus 2,6%.
Sursa: NewsIn

