Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), egipteanul Mohamad ElBaradei, a declarat vineri că va demisiona în cazul unui atac militar împotriva Iranului, care în opinia sa ar transforma regiunea într-o "minge de foc", transmite Reuters.
"Nu cred că ceea ce vedem astăzi în Iran este un pericol actual, grav şi urgent. În cazul atacării Iranului în acest moment... aş fi în imposibilitatea de a-mi continua activitatea", a declarat directorul general al AIEA, Mohamad ElBaradei, într-un interviu acordat postului de televiziune Al Arabiya.
"Un atac militar ar fi, în opinia mea, mai rău decât orice altceva. Ar transforma regiunea într-o minge de foc", a spus el, subliniind că orice atac nu ar face decât să consolideze determinarea Iranului de a deveni o putere nucleară. "Un atac militar ar însemna că Iranul, dacă nu este deja gata să producă arme nucleare, se va lansa într-o cursă contra cronometru pentru a le produce, cu binecuvântarea tuturor iranienilor, chiar şi a celor din Occident", a spus el.
Cotidianul New York Times a scris vineri că, potrivit unor oficiali americani, Israelul a desfăşurat luna aceasta un amplu exerciţiu militar care părea să fie o repetiţie generală pentru un potenţial atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene. Cotidianul american adăuga că oficialii israelieni au refuzat să comenteze exerciţiul.
Sursa: NewsIn
Actualitatemoney.ro
Şeful AIEA ameninţă că demisionează în cazul unui atac asupra Iranului
Publicat la 21.06.2008, 10:00:58
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

