Rusia a eliberat 215 prizonieri ucraineni, inclusiv comandanții militari care au organizat rezistența de la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, în cel mai mare schimb de prizonieri care a avut loc între cele două părți de la începutul războiului. Printre cei eliberați se numără comandantul Batalionului Azov, Denis Prokopenko, și secundul său. De partea cealaltă, Ucraina a eliberat de patru ori mai puțini oameni, însă printre ei se află și „aliatul lui Putin”, Viktor Medvedciuk, arestat de serviciile secrete ucrainene în urma unei operațiuni spectaculoase și acuzat de trădare. Eliberarea luptătorilor de la Azovstal este o mișcare neașteptată, scrie Reuters, care amintește că luna trecută separatiștii pro-ruși din Donețk au anunțat că aceștia vor fi judecați de un tribunal special, fiind acuzați că sunt naziști.
Printre cei eliberați se numără comandantul Batalionului Azov, Denis Prokopenko, și adjunctul său, Sviatoslav Palamar, responsabili pentru rezistența armată din catacombele combinatului Azovstal din Mariupol, a declarat Andrii Iermak, șeful de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski.
A mai fost eliberat, de asemenea, Serghei Volinski, comandantul Brigăzii 36 Pușcași Marini, cealaltă unitate militară care a luat parte la luptele de la Azovstal. În schimb, Kievul a eliberat 55 de prizonieri ruși, dar și pe Viktor Medvedciuk, „aliatul lui Putin”, liderul unui partid pro-rus din Ucraina, arestat și acuzat de trădare.
Viktor Medvedciuk, al cărui partid politic pro-Rusia este al doilea ca mărime în parlamentul de la Kiev, este cetăţean ucrainean, dar are legături strânse cu preşedintele rus Vladimir Putin, cu care obișnuia să își petreacă vacanțele la Marea Neagră.



















