Strauss-Kahn a fost dat jos din avionul Air France în care se îmbarcase cu destinaţia Paris cu câteva minute înainte de decolare, relatează BBC. Un purtător de cuvânt al Autorităţii Aeroportuare din New York a precizat că şeful FMI a fost reţinut la cererea Departamentului de Poliţie din New York (NYPD).
Este de aşteptat ca poliţia să anunţe duminică punerea sa sub acuzare pentru agresiune sexuală, tentativă de viol şi sechestru. În prezent este interogat şi poliţia spune că este cooperant.
Acuzaţiile la adresa şefului FMI au fost făcute de o femeie în vârstă de 32 de ani, angajată a hotelului Sofitel din Times Square, unde s-ar fi petrecut incidentul. Femeia a fost tratată la spital pentru răni minore.
Potrivit poliţiei, Strauss-Kahn a apărut dezbrăcat când femeia a intrat în cameră să facă curăţenie, sâmbătă, în jurul orei locale 13.00. Strauss-Kahn ar fi încercat să o forţeze să întreţină relaţii sexuale cu el, dar ea a reuşit să scape şi a fugit din hotel prin faţa recepţiei. Poliţia a fost alertată de personalul hotelului, dar când a ajuns la faţa locului şeful FMI deja plecase. Strauss-Kahn pare să fie părăsit "în grabă" hotelul - unde o cameră costă 3.000 de dolari pe noapte - lăsându-şi telefonul mobil şi alte lucruri personale.
În vârstă de 62 de ani, Dominque Strauss-Kahn, fost ministru francez de finanţe, căsătorit, este unul dintre politicienii de frunte ai Partidului Socialist şi este considerat un posibil contracandidat a lui Nicolas Sarkozy la preşedinţia Franţei, la alegerile de anul viitor. De altfel, chiar Sarkozy l-a propus şi l-a susţinut în 2007 pentru şefia FMI.
Dominique Strauss-Kahn a fost investigat şi în 2008 de consiliul de conducere al FMI în legătură cu relaţia cu o femeie din rândul angajaţilor săi. Atunci, board-ul FMI a ajuns la concluzia că acţiunile lui DSK "reflectă o serioasă eroare de judecată", dar că relaţia a fost consensuală. Strauss-Khan şi-a cerut scuze de la FMI şi de la soţia sa - o personalitate a televiziunii franceze, Anne Sinclair.
Dominique Strauss-Kahn urma să participe luni la o reuniune a miniştrilor de finanţe din UE pentru a discuta despre împrumuturile Portugaliei şi Greciei.
Şeful FMI a fost reţinut şi este interogat la New York în legătură cu o presupusă tentativă de viol
Publicat la 15.05.2011, 07:48:35
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
