“Personal, nu cred intr-o revenire spectaculoasa. Efectele crizei se vor intinde cel putin unu-doi ani si se vor simti la nivelul emitentilor. Acestora le va fi foarte greu sa supravietuiasca, in conditiile in care banii sunt tot mai scumpi, iar rezultatele vor fi, in mod cert, amendate corespunzator cu amplitudinea crizei. Din punctul meu de vedere, 2010 va fi un an si mai rau, pentru ca acum inca mai beneficiem de rezultatele bune din trecut”, a declarat Costel Ceocea, presedintele SIF Moldova. SIF-urile sunt printre cei mai importanti jucatori de pe piata de capital, acestea avand in portofoliu, in general, peste 100 de companii listate.
“Este foarte greu sa identifici momentul de intrare in piata pe un emitent. Noi incercam sa ne repozitionam portofoliul. De speculatii nu poate fi vorba, ci mai degraba de o asezare in piata. In orice caz, nu ne propunem sa dezinvestim”, a mai spus Ceocea. De altfel, seful SIF Moldova spune ca piata va fi, in continuare, marcata de deprecieri, mai ales ca situatia este departe de a se clarifica. SIF-urile fac parte dintre emitentii preferati de investitorii straini, acestea avand expuneri pe domeniile importante ale economiei, printre care si sistemul bancar. La inceputul lunii ianuarie, SIF Moldova a vandut o mica parte din actiunile pe care le detinea la BRD, ducandu-si participatia la sub 5%. “Am vrut sa vedem care este reactia investitorilor si sa aflam care este interesul acestora pentru titlurile BRD. Nu avem de gand sa ne vindem pachetul, mai ales la nivelul acesta”, a spus Costel Ceocea.
Circa 30% din capitalul SIF Moldova era controlat de investitorii straini, la finele lui 2008, potrivit datelor companiei. “In acest moment toata lumea ne priveste cu rezerva, dar acest lucru nu se intampla numai cu Bursa din Romania”, a subliniat Ceocea. Pentru a face fata crizei financiare, SIF Moldova intentioneaza sa reduca din cheltuieli cu aproximativ 15-20%, prin scaderea beneficiilor acordate salariatilor. “Anul acesta ne propunem control si diminuare a cheltuielilor. Am suspendat deja anumite beneficii pe care salariatii nostri le-au castigat prin contractul colectiv de munca. Am cazut de acord, atat angajatii, cat si conducerea SIF Moldova, sa renuntam la bonusuri, premieri si beneficii, printre care si tichetele de masa sau anumite asigurari medicale pe care le ofeream. Prin acest plan, bugetul de cheltuieli pe 2009 s-ar putea reduce cu aproximativ 15-20%”, a mai spus presedintele SIF Moldova.
Conducerea societatii va propune de altfel actionarilor patru-cinci variante de buget pe 2009.
Seful SIF Moldova: Nu cred intr-o revenire spectaculoasa in 1-2 ani. 2010 va fi mai rau
Publicat la 05.02.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Primarul din Italia care nu și-a luat salariul timp de opt ani: „Mai bine folosim banii pentru lucrările primăriei”
Actualitate
Astăzi în istorie, 21 august: Rusia declanșează criza rublei din 1998
Actualitate
Citatul zilei, 21 august 2026: Cel mai important cuvânt din toate

Actualitate
Vrei să fii șef la Casa de Asigurări de Sănătate? Ai cam 20 de șanse să prinzi postul

Actualitate
