“Segmentul de vanzari de servicii catre companii reprezinta cam 8% din totalul noilor activari. Am crescut de la 5% intr-un an, pentru ca noi, efectiv, am inceput sa vindem servicii Cosmote, destinate companiilor, din luna martie a anului trecut si estimam ca am putea ajunge, anul acesta, undeva la 10-11%, ceea ce reprezinta media industriei”, a declarat pentru Business Standard Eduard Cucu, direct sales manager al Germanos Telecom Romania. Potrivit acestuia, Germanos este concentrat pe segmentul IMM-urilor. “Exista studii de marketing care arata ca potentialul semnificativ al pietei telecom de business pentru un jucator cum e Cosmote, impreuna cu Germanos, este reprezentat de IMM-uri, pentru ca in acest sector se regasesc cele mai multe companii. Numarul mediu de cartele SIM pe o companie, si aici discutam strict de piata business to business, este de 4,8”, a mai declarat reprezentantul Germanos. Anul trecut, 60% din planurile tarifare destinate sectorului business, vandute de Germanos, au fost asemanatoare cu cele rezidentiale, cu minute incluse, iar diferenta a fost reprezentata de planurile tarifare customizate si abonamente de tip share.
Potrivit lui Eduard Cucu, companiile cu pana la sapte angajati sunt orientate catre abonamentele cu minute incluse, companiile cu 8-15 angajati prefera abonamentele share, iar cele cu peste 20 doresc tarife customizate. “Daca pe piata rezidentiala astistam la fenomenul de crestere a numarului de SIM-uri prepay, pe segmentul business se va merge pe abonamente platite, dar cu orientare mai pregnanta pe cererea de servicii speciale. Desi vocea reprezinta, in continuare, peste 80% din cererea de servicii de business, ARPU (venitul mediu pe utilizator, n. red.) va scadea semnificativ, ca urmare a concurentei, a gradului de penetrare, iar serviciile de date vor aduce castiguri semnificative operatorilor”, a mai spus Eduard Cucu. In februarie, cand avea 206 magazine, Germanos a anuntat ca va deschide 80 de noi spatii comerciale in cursul acestui an, iar in acest moment, a ajuns la 220 de magazine. Al doilea jucator de pe aceasta piata este Fonomat, retailer GSM cu 160 de locatii, urmat de Euro-GSM, cu 120, Avenir Telecom, peste 100 de unitati, si Say, cu 63 de magazine. Germanos a intrat in Romania in 1996, ajungand sa fie prezent in peste 90 de orase.



