Vizitatorii Hollywoodului ar putea pierde una dintre principalele atracţii ale Cetăţii americane a filmului: celebrul înscris cu numele oraşului de pe muntele din vecinătate.
Dealul din faţa acestuia, Cahuenga Peak, a fost cumpărat în 2002 de un grup de investitori din Chicago, pentru a construi acolo un cartier de vile de lux. Planul a creat agitaţie în rândul locuitorilor, care, împreună cu autorităţile, s-au mobilizat să strângă fonduri ca să cumpere terenul şi să-l includă în Griffith Park. Acesta costă 12,5 milioane de dolari, dar până acum s-au strâns doar şapte milioane. Termenul limită pentru celelalte cinci milioane este 14 aprilie.
Pentru a mobiliza lumea să facă donaţii, iniţiatorii proiectului de salvare a celebrului simbol al Hollywood-ului au acoperit literele cu o pânză albă, pe care au scris "Salvaţi Vârful".
Semnul de pe muntele Lee a fost creat ca să promoveze un proiect imobiliar în 1923. Iniţial, era scris "Hollywoodland", însă ultimele litere s-au deteriorat în anii 40. A rămas Hollywood, iar ultima restaurare a avut loc în 1978.
Semnul Hollywood riscă să fie acoperit de un cartier de vile
Publicat la 16.02.2010, 20:29:25
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
