Taxa de poluare a fost eliminată, iar banii ar putea fi restituiţi integral, a hotărât luni Senatul, cu voturile senatorilor PD-L, PSD, PRM şi PC, o decizie finală urmând a fi luată însă de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
În baza raportului comisiilor de specialitate, Senatul a modificat substanţial ordonanţa 50/2008 emisă de Cabinetul Tăriceanu şi a eliminat prevederile privind instituirea taxei. Ordonanţa a fost de asemenea amendată, la iniţiativa conservatorului Marius Marinescu, în sensul restituirii integrale a banilor colectaţi şi în sesnul actualizării sumelor cu indicele inflaţiei. Raportul comisiilor sesizate pe fond a fost adoptat cu 59 de voturi pentru, 2 abţineri şi 12 împotrivă, iar votul final pe lege a fost de 58 pentru, 2 abţineri şi 11 împotrivă.
Sursa: NewsIn
Senatorii PD-L, PSD, PC şi PRM au făcut front comun pentru eliminarea taxei de poluare
Publicat la 08.09.2008, 16:24:47
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
