Potrivit secretarului de stat al Ministerul Finanţelor Publice, Cosmin Coman, în România era necesară modificarea legislaţiei în vigoare, astfel încât, depozitele constituite de fiecare persoană fizică, la oricare dintre instituţiile de credit participante la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar să fie garantate până la suma de 50.000 euro.
Acesta a precizat că, astfel, România poate "răspunde la propunerile adoptate la nivelul Uniunii Europene" pentru restaurarea încrederii în sistemele financiare şi pentru prevenirea retragerii în masă a depozitelor, în contextul crizei financiare. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fost adoptată de autorităţile române după ce miniştrii europeni de finanţe au ajuns la un acord, în octombrie 2008, referitor la majorarea plafonului minim de garantare pentru depozitele bancare ale populaţiei, de la 20.000 euro la 50.000 euro, în cazul în care băncile dau faliment.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, preciza recent că plafonul anterior de garantare, de 20.000 euro, acoperea 99,2% din depozite, dar că cele 0,8% din depozite mai mari de 20.000 euro însumează 40% din volumul economisirii din România.
Senatul a adoptat majorarea plafonului de garantare a depozitelor la 50.000 de euro
Publicat la 17.02.2009, 07:52:27
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
