Senatorii au adoptat, cu amendamentele Comisiei economice, propunerea legislativă privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor ce oferă spre consum produse obţinute exclusiv prin mijloace proprii.
În varianta iniţială propusă de iniţiatori se prevedea scutirea totală de TVA pentru aceste categorii de microîntreprinderi.
Potrivit iniţiativei legislative, veniturile obţinute prin prestarea de servicii turistice sau prestarea de servicii de alimentaţie publică pe baza produselor agroalimentare, obţinute exclusiv prin mijloace proprii sau obţinute în baza unui borderou de achiziţie de la peroanele fizice ar urma să constituie în totalitate venituri neimpozabile.
Potrivit proiectului adoptat de senatori, fac obiectul acestei legi microîntreprinderile care au ca unic obiect de activitate asigurarea de servicii turistice în pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice sau cabane turistice ori asigurarea de servicii de alimentaţie publică în cadrul unităţilor de tip restaurant familial sau restaurant cu specific local.
Vor beneficia de prevederile acestei legi microîntreprinderile care oferă spre consum produse culinare ce provin din prelucrarea cărnii ungulate sau păsări crescute exclusiv prin mijloace proprii, care provin din legume sau fructe crescute exclusiv prin mijloace proprii de producţie, respectiv băuturi spirtoase sau vinuri tradiţionale româneşti provenite exclusiv din producţie proprie.
În aceeaşi categorie vor intra şi microîntreprinderile al căror venit provine exclusiv din asigurarea de servicii turistice şi de alimentaţie publică, pe baza produselor obţinute din producţie proprie.
Iniţiatorii acestei iniţiative legislative sunt deputaţii PDL Viorel Arion, Victor Boiangiu, Nicolae Bud, Daniel Buda, Petru Călian, Gheorghe Ciobanu, Marius Dugulescu, Vasile Gherasim, Mircia Giurgiu, Adrian Gurzău, Ioan Holdiş, Gheorghe Ialomiţianu, Adrian Popescu, Florin Postolachi şi Lucian Riviş.
Iniţiativa legislativă a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.
Senatul a aprobat cota TVA de 5% pentru pensiuni, cabane, restaurante familiale care oferă produse din gospodărie
Publicat la 26.05.2010, 12:50:13
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa a reacționat surprinzător după respingerea Guvernului Mureșan. BET a urcat 2%, dar a închis ziua cu doar 0,86%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 1 octombrie 2026: 1 euro = 5.2785 lei. Leul pierde ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.2780 lei, franc la 5.5793 lei

Piețe financiare
Bursa cade și azi. BET a pierdut peste 15% în șase săptămâni

Piețe financiare
