Legea merge la Camera Deputaţilor, for decizional.
Fondul este o instituţie financiară nebancară al cărei scop este să acopere maxim 80% din riscurile financiare ce decurg din garantarea creditelor şi altor instrumente financiare obţinute de persoane juridice române. Capitalul social iniţial este de 400 de milioane lei.
Ministrul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Constantin Niţă, declara în martie că vrea ca până la 8.000 de firme să beneficieze de garanţii în 2009 din partea fondurilor de garantare pentru IMM-uri. "Prin înfiinţarea fondului de contragarantare, dăm posibilitatea să crească şi mai mult numărul acestor garanţii. Fondul de garantare, cu un capital social de 80 milioane euro, poate asigura garanţii de 600-700 milioane euro şi, în general, prin înfiinţarea unui fond de contragarantare, până la cinci ori mai multe firme pot accesa garanţii", a spus Niţă.
Sursa: NewsIn


