money.ro
Actualitatemoney.ro

Sharp a construit un monitor care permite afisarea simultana a trei imagini diferite

Publicat la 27.09.2006, 19:56:23

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sharp a construit un monitor care permite afisarea simultana a trei imagini diferite

Compania japoneză Sharp a anunţat că a creat un tip de monitor care poate să afişeze simultan, pe întreaga sa suprafaţă, trei imagini diferite, în funcţie de unghiul de vedere (stânga, centru, dreapta) al utilizatorului, anunţă AFP. Aceasta noua realizare vine dupa ce anul trecut compania a prezentat un monitor care permitea vizualizarea a două imagini diferite.

Monitorul care permite afişarea simultană a trei imagini diferite va avea numeroase aplicaţii pentru televizoare, pentru calculatoare, pentru sistemele de radionavigaţie pentru automobile, precum şi pentru telefoanele celulare.

Această performanţă tehnologică se bazează pe folosirea "barierelor" care permit dirijarea unui semnal luminos corespunzător unei imagini într-o singură direcţie.

Compania Sharp, care crease monitoarele LCD iniţial pentru calculatoare, a dezvoltat ulterior întreaga sa activitate în jurul acestei tehnologii. Astfel, în luna august, Sharp a deschis cea mai performantă uzină din lume în acest domeniu, singura care produce ecrane LCD de a opta generaţie.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite