Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat, luni, cu 0,18%, față de închiderea din ziua precedentă, ajungând la 7.022,36 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a coborât și el cu 0,18%, până la 7.668,58 puncte. Doar indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a crescut cu 0,12%, până la valoarea de 31.415,19 puncte.
Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de luni de pe BVB este Teraplast SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 6,36%. Pe poziția a doua se situează Alumil Rom Industry SA, cu un avans de 5,07% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Mecanica Ceahlău, ale cărei acțiuni au crescut cu 4,7%. Totodată, titlurile Socep SA s-au apreciat cu 4,65%, iar cele ale Șantierului Naval Orșova SA cu 3,5%.


