Sindicaliştii de la ArcelorMittal Galaţi ameninţă din nou cu declanşarea grevei generale
Publicat la 04.04.2008, 14:55:51
Liderii sindicatului Solidaritatea, care aşteptau, vineri, o nouă ofertă de creştere salarială din partea patronatului, au anunţat continuarea acţiunii de strângere de semnături de la muncitori în scopul declanşării grevei generale, transmte crespondentul NewsIn.
După aproape o lună în care dialogul a lipsit între cele două părţi, patronatul şi sindicatele de pe platforma siderurgică gălăţeană au purtat, vineri, o nouă rundă de discuţii pe tema creşterilor salariale aplicabile în acest an în unitate. Iniţiativa a aparţinut administraţiei companiei.
Liderii sindicali, care aşteptau să primească o nouă ofertă salarială din partea patronatului, s-au arătat dezamăgiţi de rezultatul discuţiilor. "Administraţia a încercat să ne convingă de faptul că nu poate oferi o creştere mai mare decât cea propusă, de 9,5%, în acest an, din cauza volumului investiţional ridicat programat pentru 2008", a declarat, vineri, preşedintele sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





