Primii vor protesta, marţi, sindicaliştii din BNS, care au anunţat, prin vocea liderului Dumitru Costin, un miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş către sediile mai multor ministere. Cei de la BNS mizează pe participarea a cel puţin 10.000 de oameni şi spun că nu vor protesta şi la Palatul Cotroceni, acolo unde poliţiştii s-au dus vineri în încercarea de a sta de vorbă cu şeful statului.
"Nu mergem la Preşedinţie. Oamenii s-au dus acolo pentru că l-au văzut pe preşedinte fiind mai mult premier şi pe Boc fiind...ceva pe acolo", a declarat duminică, la Realitatea TV, Dumitru Costin.
Liderul BNS spune că acţiunile programate pentru marţi, 28 septembrie, reprezintă "doar un preambul la acţiunile comune ale confederaţiilor sindicale care vor urma".
Dumitru Costin a precizat că mitingul de marţi vizează o listă clară de revendicări, printre care creşterea salariului minim pe economie la 750 de lei, alocarea de resurse financiare pentru relansarea economică, restructurarea inspecţiei muncii, dar şi finalizarea Legii unice de salarizare. "Această acţiune a BNS susţine o listă de revendicări care vizează în principal crearea unui program clar de investiţii, care să includă resursele financiare aferente pentru relansarea economică, domeniile vizate pe care noi le susţinem sunt infrastructura pentru transport şi comunicaţii, sectorul energectic, agricultura, investiţia în resurse umane pentru educaţie şi sănătate", a spus el.
În 5 octombrie sunt programate două acţiuni ale sindicaliştilor din Educaţie. Astfel, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ mizează pe circa 8.000 de oameni la un miting organizat în Piaţa Victoriei, iar cei din Federaţia "Spiru Haret" vor protesta la sediul Preşedinţiei.
La 7 octombrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii Decente, în Capitală ar putea avea loc cel mai mare miting sindical de anul acesta, cu participarea tuturor confederaţiilor.
Reprezentanţii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), care anunţaseră că au renunţat deocamdată la protestele de stradă, spun că vor participa şi ei la mitingul din 7 octombrie, în primul rând pentru conotaţia dată de Ziua Internaţională a Muncii Decente.
"Am renunţat deocamdată la alte acţiuni, deoarece avem programată, până în 3 octombrie, o întâlnire cu premierul, pentru discutarea coeficienţilor salarizare. Dacă nu se rezolvă problemele, am putea trece apoi la mitinguri la prefecturi şi la pichetări ale sediilor de partid, sâmbăta şi duminica. Personal, văd mult mai oportune astfel de proteste, decât o grevă generală care guvernanţilor nu le-ar da decât prilejul să nu mai plătească oamenii. Priorităţile noastre sunt sănătatatea, educaţia, cultura şi reforma administraţiei. Cu suprindere constăm că, în afară de scăderi salariale şi disponibilizări, nu s-a făcut nimic", a declarat, pentru NewsIn, preşedintele CSDR, Iacob Baciu.
În 19 mai, la cel mai mare miting sindical din ultimii ani, circa 30.000 de oameni au protestat în Piaţa Victoriei faţă de măsurile anti-criză ale Executivului. Acţiunea a fost organizată de principalele confederaţii naţionale (CNSLR Frăţia, Meridian, Cartel Alfa, BNS şi CSDR), însă urmarea a fost exact contrariul celor dorite de sindicalişti: guvernul şi-a pus în practică planul ce includea, printre altele, reducerea salariilor bugetare cu 25%.
Sindicatele continuă protestele în următoarele două săptămâni
Publicat la 26.09.2010, 12:39:33
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Un nou record negativ pentru România: Cea mai mare scumpire a carburanților din Uniunea Europeană

Actualitate
Volvo va produce mașini chinezești în fabricile sale din Europa. Geely schimbă strategia și atacă direct piața premium

Actualitate
Se închide cea mai mare tipografie din România. Producția va fi mutată în alte țări

Actualitate
O gură de oxigen pentru sistemul energetic național. Investiție norvegiană de 168 de milioane de euro

Actualitate
