money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Sindicatele din ArcelorMittal Galaţi deschid conflictul de muncă după eşuarea negocierilor salariale

Publicat la 26.01.2011, 16:21:27

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sindicatele din ArcelorMittal Galaţi deschid conflictul de muncă după eşuarea negocierilor salariale

Părţile negociatoare nu s-au înţeles în privinţa creşterii salariale aplicabile în 2011 în combinat. Liderii sindicali au cerut majorarea cu 15 procente a lefurilor, însă patronatul a răspuns că nu poate susţine o creştere mai mare de 7 procente.

 

„Timpul legal de negociere a expirat fără ca părţile să ajungă la o înţelegere, după solicitarea justificată a sindicatelor, legată de creşterea salarială”, a declarat, miercuri, Mircea Scîntei, preşedintele FSS Metarom, federaţia sub umbrela căreia se află majoritatea sindicatelor de pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi. „În aceste condiţii, patronatul a fost notificat de către sindicate cu privire la crearea premiselor de declanşare a conflictului de muncă şi, potrivit legii, patronatul trebuie să răspundă în două zile”, a precizat Mircea Scîntei. Reprezentanţii companiei au refuzat să comenteze.

 

Săptămâna trecută, cu câteva zile înainte de eşuarea negocierilor, administraţia ArcelorMittal Galaţi a deschis o nouă schemă de plecări voluntare. Salariaţii, care vor putea părăsi combinatul până la mijlocul lunii martie, vor primi plăţi compensatorii cuprinse între 25.000 şi 30.000 de lei, precum şi 6 până la 24 de salarii compensatorii, în funcţie de vechime.

 

În prezent, în combinatul gălăţean lucrează circa 9.300 de oameni şi, după această schemă de plecări voluntare, ar putea rămâne peste 7.000 de salariaţi.

 

ArcelorMittal este cea mai mare companie de oţel din lume, având operaţiuni în peste 60 de ţări. În România, compania controlează combinatele de la Hunedoara şi Galaţi, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi filiala locală a companiei de construcţii ArcelorMittal Construction.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite