money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Sindicatele din chimie şi petrochimie se vor întâlni cu patronatele, producătorii şi reprezentanţii Guvernului

Publicat la 09.12.2008, 14:11:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sindicatele din chimie şi petrochimie se vor întâlni cu patronatele, producătorii şi reprezentanţii Guvernului

 

Ameninţate de concedieri colective masive, sindicatele din petrochimie ies în stradă. De această dată nu vor manifesta împotriva managementului. Ele solicită guvernului să iniţieze discuţii la care să participe alături de producători şi patronate pentru salvarea sectorului chimic.

"Avem şi noi soluţii chiar dacă suntem sindicate, le avem de la colegii noştri din Uniunea Europeană şi cred că o astfel de întâlnire între producători, patronate, sindicate şi reprezentanţi ai Guvernului poate duce la o soluţie care să salveze agricultura în România", a declarat Lucian Cupu, lider Sindicatul Liber Nitramonia.

Printre măsurile dorite de sindicalişti se numără alocarea unor fonduri ministerului Agriculturii pentru realizarea unor programe care să asigure proporţia minimă de 150 de kilograme de substanţă activă la hectar cultivat. România se numără printre codaşele Europei în privinţa consumului de fertilizatori, cu 30-35 kg substanţă activă la hectar, faţă de media europeană de 250 kg la hectar.

Sindicaliştii mai doresc un sistem de subvenţii similar celor aplicate în cazul mai vechilor membri ai Uniunii şi vor ca la formarea preţului gazelor să fie reprezentaţi şi consumatorii. Pentru atingerea acestor obiective ei au pregătit o serie de proteste.

"La nivelul Federaţiei din Chimie şi Petrochimie s-a constituit o celulă de criză. Joi, la nivel de prefecturi în judeţele unde există combinate chimice în intervalul 11-14 se vor picheta aceste prefecturi, urmând ca în contextul în care aceste întrevederi pe care le-am solicitat nu vor avea loc, protestele să continue la o altă amploare, probabil săptămâna viitoare şi la începutul anului 2009", a mai adăugat Lucian Cupu.

Lucian Cupu se aşteaptă ca astăzi să primească notificarea în urma căreia vor părăsi societatea aproape 500 de angajaţi ai Nitramonia Fagăraş. În unitate urmează să rămână doar personalul necesar pentru conservarea şi securizarea platformei, respectiv 130 de angajaţi. Încetarea efectivă a lucrului ar urma să aibă loc după 1 februarie 2009.


 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite