Vor urma greve şi manifestaţii pe 24 iunie. Reforma presupune în special creşterea vârstei de pensionare de la 60 de ani la 62, foarte probabil chiar la 63 de ani. Potrivit cotidianul economic La Tribune, guvernul pregăteşte şi taxarea dobânzilor la economiile populaţiei, inclusiv pentru persoanelele mai sărace. Textul proiectului de reformă a pensiilor va fi discutat cu partenerii sociali, după care va ajunge în consiliul de miniştri, la mijlocul lunii viitoare pentru a fi prezentat apoi în septembrie în Parlament.
Sindicatele din Franţa au declanşat războiul împotriva reformei pensiilor
Publicat la 15.06.2010, 13:29:22
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
