money.ro
Actualitatemoney.ro

Sindicatele vor să scoată în stradă, la sfârşitul lunii, peste 70.000 de oameni

Publicat la 06.10.2010, 12:25:33

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sindicatele vor să scoată în stradă, la sfârşitul lunii, peste 70.000 de oameni

"Până în 22 octombrie, trebuie să avem un răspuns clar din partea guvernului cu privire la problemele pe care le-am reclamat în nenumărate rânduri. Dacă nu va veni acest răspuns, vom organiza în comun un mare miting în Capitală", a declarat preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, care a făcut apel la bucureşteni să participe, şi ei, la protest.

 

În aşteptarea răspunsului din partea Executivului, sindicaliştii vor picheta în fiecare zi de vineri, până la 22 octombrie, sediile partidelor aflate la guvernare. Pichetările ar putea viza şi locuinţele parlamentarilor.

 

Sindicaliştii cer în primul rând creşterea la 750 de lei a salariului minim pe economie, revenirea la lefurile din septembrie 2009 şi oprirea disponibilizărilor.

 

În 19 mai, la cel mai mare miting sindical din ultimii ani, circa 30.000 de oameni au protestat în Piaţa Victoriei faţă de măsurile anti-criză ale Executivului. Acţiunea a fost organizată de principalele confederaţii naţionale (CNSLR Frăţia, Meridian, Cartel Alfa, BNS şi CSDR), însă urmarea a fost exact contrariul celor dorite de sindicalişti: guvernul şi-a pus în practică planul ce includea, printre altele, reducerea salariilor bugetare cu 25%.

 

După 19 mai, confederaţiile nu au mai organizat acţiuni de protest comune faţă de măsurile anti-criză ale guvernului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite