Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corâci, consideră că numărul şomerilor din România ar putea ajunge anul acesta până la un milion, însă acest lucru depinde în mod decisiv de acţiunile Guvernului de sprijinire a economiei şi a întreprinderilor mici şi mijlocii. Reprezentantul Uniunii Generale a Industriaşilor din România consideră că mulţi şomeri vor proveni anul acesta din sectorul IMM.
La rândul său, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, a spus că numărul şomerilor de anul acesta va depăşi cu mult ultima estimare a Ministerului Muncii (n.r. 900.000 de şomeri în 2009), dacă nu se iau măsuri urgente.
Potrivit acestuia, una dintre măsurile pe care autorităţile ar trebui să le ia pentru diminuarea numărului şomerilor ar fi stimularea contractelor de angajare fără perioadă limitată. Pârvan a dat, în acest caz, ca exemplu Franţa, unde autorităţile au acordat stimulente firmelor care angajează persoane cu contracte de la trei luni în sus.
În opinia preşedintelui Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, Ovidiu Nicolescu, cei mai mulţi şomeri vor proveni, în 2009, din sectorul industrial, mai ales din domeniile care îşi aveau orientată producţia către export, din cauza diminuării drastice a acestei activităţi. De asemenea, acesta a precizat că din cauza diminuării comenzilor şi sectorul transporturilor va opera disponibilizări masive.
Totodată, spune Nicolescu, industriile produselor de folosinţă îndelungată şi cele ale serviciilor care nu sunt de strictă necesitate "vor lăsa mulţi şomeri în urmă".
Potrivit reprezentantului organizaţiei patronale, principala măsură care ar putea duce la păstrarea forţei de muncă în posturile actuale ar fi adoptarea cât mai urgent a neimpozitării profitului reinvestit.
Sursa:NewsIn
Citeste mai mult despre criza economica internationala pe www.lumeaincriza.ro



