money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Sistemul bancar din România s-ar putea îmbogăţi cu încă două bănci

Publicat la 02.12.2008, 15:02:31

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sistemul bancar din România s-ar putea îmbogăţi cu încă două bănci
Urmărește money.ro pe Google News

 

Partenerul fondului de investiţii Romanian American Enterprise Fund, Horia Manda, spune că nu a semnat încă niciun act de constituire a unei noi instituţii bancare, aşa că informaţia furnizată de Banca Naţională a României privind o cerere de înregistrare a unei noi bănci se referă la o altă instituţie sau persoană.

"Dacă acest lucru face obiectul informatiei BNR în legătură cu existenta unei cereri în acest sens, mi-e greu să pun cele 2 informaţii alături, pentru că eu nu am semnat niciun act, chiar dacă ne pregătim să o facem în decursul anului viitor. Probabil că sunt şi alţi competitori care se gândesc să pună bazele unei noi instituţii bancare", a declarat Horia Manda, partener RAEF.

Viitoarea bancă pe care intenţionează să o înfiinţeze Horia Manda se va orienta în principiu pe segmentul de piaţă ocupat în momentul actual de CEC Bank.

"CEC este intr-adevăr principalul competitor pe aceasta piaţă. Este mai dificil de estimat când vom depune cererea la BNR. Estimăm să fie în decursul primului trimestru al anului viitor", a mai adăugat Horia Manda.

Horia Manda spune că rata de penetrare a serviciilor bancare printre cetăţenii români este destul de mică, fapt ce avantajează lansarea unei noi bănci în România.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite