"Vrem să montăm astfel de sisteme şi în sălile de operaţie din România, pentru ca, la declanşarea sistemului de alertă, să fie pornit un generator, iar masa de operaţie pe care se află pacienul să poată fi coborâtă cât mai aproape de sol, pentru a se evita o nenorocire", a spus Mărumureanu, care este preşedinte onorific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Potrivit specialiştilor, măsura este necesară în condiţiile în care un cutremur de cel puţin 7 grade întrerupe alimentarea cu electricitate şi comunicaţiile mobile. "În spitale, de pildă, dacă medicii vor fi alertaţi cu câteva zeci de secunde înainte, ei vor şti să treacă pe grup electrogen, ca sursă de rezervă pentru alimentarea cu energie electrică", a mai spus Mărmureanu.
Specialiştii spun că astfel de senzori nu anticipează cutremurul, ci funcţionează ca receptori care alertează la scurt timp după ce sunt înregistrate vibraţii specifice unui seism de magnitudine mare. Primul semnal de cutremur apare în Vrancea, iar în patru secunde cei de la Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului noi ştiu deja magnitudinea.
Sistemul de alertă pentru seism instalat la pasajul Basarab din Capitală este o premieră pentru România. Potrivit lui Mărmureanu, panourile de avertizare sunt amplasate la 150 de metri de podul pasajului, astfel încât şoferii să fie atenţionaţi cu 30-40 de secunde înainte ca unda seismică să ajungă la pasaj şi să aibă timp să oprească maşina. Avertizarea se declanşează la o magnitudine de minimum 6,5 grade pe scara Richter.
"Principalul obiectiv al acestui sistem este acela de stopa intrarea pe pod cu maşina, pentru că, la o mişcare de intensitate mare pe verticală, maşinile pot fi aruncate", explică Mărmureanu.
Sistemul de alertă pentru seism de la pasajul Basarab ar putea fi montat şi în spitale
Publicat la 26.06.2011, 11:58:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
