Lufthansa şi Air France-KLM sunt interesate de sloturile de decolare şi aterizare pe aeroportul Heathrow din Londra ale companiei aeriene regionale Flybe din Marea Britanie, care a dat faliment, potrivit ziarului britanic Telegraph, transmite Reuters.
Cei doi operatori aerieni au refuzat să comenteze.
The Telegraph a scris că cele două companii aeriene sunt în discuţii cu administratorii Flybe, care în urmă cu o săptămână şi-a încetat activitatea şi a intrat în insolvenţă pentru a doua oară în trei ani, toate zborurile fiind anulate şi 276 de lucrători disponibilizaţi.
Administratorii de la Interpath Advisory ar putea avea doar câteva zile să accepte o salvare care ar evita lichidarea afacerii, potrivit publicaţiei care citează surse din comunitatea financiară din Londra.





