Întâlnirea oficialilor europeni este justificată şi de înăsprirea drastică a percepţiei privind Italia şi a temerilor de contagiune.
Criza zonei euro s-a aprins din nou şi riscă să dea în clocot. Costurile de împrumut pentru Italia au urcat la maximul ultimilor 14 ani, iar prima ei de risc a depăşit-o pe cea a României. În contextul agravării situaţiei de la o zi la alta şi a temerilor tot mai mari privind contaminarea Italiei şi Spaniei, liderii europeni au anunţat un summit de urgenţă, care va avea loc vineri. Asta după ce întâlnirea de luni a miniştrilor de finanţe nu a venicu o soluţie în cazul Greciei. Noutatea întâlnirii a fost că miniştrii de finanţe ai zonei euro au acceptat, pentru prima oară, posibilitatea intrării Atenei în faliment.
"Am reuşit să trecem de un impas, un blocaj foarte dificil generat de o afirmaţie contradictorie: pe de-o parte, spui că vrei o implicare semnificativă a sectorului privat şi pe de altă parte, spui că vrei să excluzi cu orice preţ un faliment selectiv. În mod clar, era o contradicţie", a declarat ministrul olandez de Finanţe Jan Kees de Jager.
Oficialul olandez a subliniat că Banca Centrală Europeană respinge, în continuare, ideea de faliment pentru Grecia. Cu toate acestea, cele 17 ţări din zona euro nu mai exclud defaultul, pentru a avea mai multe opţiuni. Pentru moment, însă, nu se ştie cum va arăta noul plan pentru Grecia. Liderii europeni se rezumă în a da asigurări că o rezoluţie în acest sens va fi comunicată în curând.
Soarta Greciei se decide vineri. Falimentul, luat în calcul
Publicat la 13.07.2011, 08:13:38
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
