money.ro
Piețe financiaremoney.ro

SocGen pregateste o oferta de preluare a BNP

Publicat la 08.06.2007, 07:30:57

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
SocGen pregateste o oferta de preluare a BNP


 Directorul general al grupului financiar francez SocieteGenerale a angajat bănci de investiţii pentru consilierea în vederea unei posibile fuziuni cu rivalul de pe piaţa internă BNP Paribas, a relatat, vineri, ziarul Les Echos, citat de Reuters.

Ziarul a mai informat că este examinată atât posibilitatea unei oferte de preluare ostilă cât şi cea a unui acord amiabil şi că membrii conducerii Societe Generale au opinii împărţite în acest sens. Cotidianul economic a mai scris că una dintre băncile care consiliază SocGen este Morgan Stanley.

"Nu comentăm zvonuri", a spus purtătoarea de cuvânt a Societe Generale.

Relatările despre o posibilă fuziune între cele mai mari bănci listate din Franţa apar în condiţiile în care banca italiană UniCredit, de care SocGen a mai fost legată în trecut, a început demersurile pentru fuziunea cu banca italiană rivală Capitalia.

Olandezii de la ABN Amro au primit o ofertă de preluare de la Barclays dar şi o ofertă rivală din partea unui consorţiu format din Royal Bank of Scotland, Fortis şi Santander. Directorul general al BNP, Baudouin Prot, a spus, în luna mai, că banca pe care o conduce nu este interesată să încheie niciun acord cu SocGen şi le-a spus acţionarilor că o astfel de legătură ar presupune "riscuri uriaşe de execuţie".

BNP este mult mai mare decât SocGen, cu o capitalizare de piaţă de aproximativ 80 de miliarde de euro, faţă de 64 de miliarde, cât are Societe Generale. În prezent, HSBC este cea mai mare bancă europeană după valoarea de piaţă, urmată de către Royal Bank of Scotland şi Banco Santander.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite