Societe Generale cumpără o bancă din Albania
Publicat la 21.04.2007, 06:45:40
Grupul financiar francez Societe Generale (SocGen) a preluat 75% din capitalul Banka Popullore din Albania. Potrivit NewsIn, această achiziţie face parte din strategia grupului de a constitui din sud-estul Europei a treia regiune de pe continent ca pondere din afara Franţei, după Cehia şi România.
Tranzacţia urmează să fie aprobată de autorităţile albaneze de supraveghere. Banka Popullore, care are 42.000 de clienţi, 30 de sucursale şi deţinea active de 230 milioane de euro la sfârşitul anului trecut. Banca a fost înfiinţată în martie 2004 şi a ajuns să deţină o cotă de piaţă de 5% în sistemul bancar albanez.
Interesul Societe Generale pentru piaţa albaneză vine din avansul economic rapid, ca urmare a reformelor lansate acum zece ani, pentru deschiderea şi liberalizarea economiei de piaţă a acestei ţări.
Produsul intern brut (PIB) al Albaniei creşte din 2003 cu aproximativ 6% pe an, iar inflaţia anuală se menţine la un nivel stabil, în apropiere de 3%.
Sistemul bancar al Albaniei a avut o evoluţie considerată foarte bună în 2005, deoarece volumul creditelor a crescut cu 82%, iar cel al depozitelor clienţilor cu 16%, se arată în comunicatul menţionat.
Achiziţia este făcută în conformitate cu strategia de dezvoltare a Societe Generale, de a deveni una dintre cele mai importante instituţii bancare din sud-estul Europei, unde are subsidiare în Serbia, Muntenegru, Croaţia şi Slovenia.
Grupul financiar francez a intrat la începutul acestui an şi pe piaţa din Republica Moldova, prin achiziţia a 70,57% din acţiunile băncii Mobiasbanca, pentru care a plătit 18,4 milioane euro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Vrei să fii șef la Casa de Asigurări de Sănătate? Ai cam 20 de șanse să prinzi postul

Actualitate
Ce înseamnă tichetele de masă și cât valorează în 2026

Actualitate
Cât costă serviciile de vidanjare-desfundare DINSTEF în București și de ce diferă prețurile?

Actualitate
Blackout în Promenada Mall, în mijlocul zilei -VIDEO! Pană uriașă de curent în Capitală! Magazinele au fost închise de frica întunericului și a hoților

Actualitate
